Ganduri...

Putem fi mereu noi insine, putem fi niste oameni adevarati si normali, putem avea o viata echilibrata cu conditia sa invatam care este esenta acestei vieti: sa comunicam, sa-l intelegem pe cel de langa noi si mai ales sa cautam iubirea neascunsa sub falduri inselatoare.
Iertat sa-mi fie tonul prea banal, dar incerc sa transmit o idee greu de pus in cuvinte.Ne-am obisnuit sa vedem viata asta de fiecare zi ca pe ceva tare sofisticat.

Poate sa para necopt, dar chiar ma intreb de ce femeile care sunt atat de gingase, complexe, misterioase, pot sa iubeasca barbatii cei mai banali? Banali, e putin spus. Cum pot femeile sa iubeasca barbati care nu le merita? Nu pot sa nu ma gandesc in acest caz la mine, la ceea ce a fost odata, la ceea ce pana la urma s-a iertat si s-a mers mai departe. Dar sa trecem peste...
Poate ca pe undeva este greseala mea ca nu le iau parte barbatilor si nu spun ceea ce poate ei vor sa auda, si sincera sa fiu chiar nu prea sunt cuvinte de lauda la adresa lor. Nu spun ca femeile sunt cele perfecte, cele bune, cele mai presus de orice, dar daca barbatul ar fi un pic mai atent, mai curajos, mai putin orgolios, infamfat si cum mai vreti voi,nu mi-ar fi fost greu sa fac un gest frumos pentru ei. Sunt oameni si oameni si chiar s-a inteles acest lucru, dar la ce folos daca atunci cand intalnesti un bine in viata ta se da cu piciorul? Poate unii ar trebui sa mediteze la asta...

De ce...?

Una dintre intrebarile care mi se adreseaza mai tot timpul si culmea am ajuns sa nu mai gasesc raspunsuri la acest gen de intrebare. Poate pare patetic, dar cam asa stau lucrurile, din nefericire. Nu e usor sa intalnesti tot felul de oameni si care sa-ti adreseze intrebari care incep cu..."de ce...?" Si am ajuns sa ocolesc tot ceea ce nu as vrea, dar ajung tot acolo, tot la acel raspuns pe care ei vor sa-l auda. Stiu ca nu e frumos sa minti, dar mai stiu ca unoeri mai trebuie sa si ocolesti ceea ce este de ocolit. De ce nu e totul asa cum iti doresti? De ce uneori intorci capul atunci nu este cazul? De ce nu poti raspunde la unele intrebari? De ce...?"
Pentru o parte dintre cei care ma cunosc, inca ma considera drept misterioara si ca orice om am si eu secretele mele, dar asta nu inseamna ca nu-i las pe ceilalti sa vada in mine ceea ce le place, ceea ce-i incanta, ceea ce-i fascineaza. Si cand ma gandesc ca fata de mai toti sunt atat de modesta...dar asta sunt eu! Toate astea duc la faptul ca e bine de pus punct si de luat de la capat. Dar chiar si asa, se poate ca de fiecare data sa faci acest lucru? E atat de usor de spus, dar greu de facut...
De asemenea, e usor sa aruncam vorbe atunci cand suntem agitati, nervosi, panicati si cat de greu se poate repara totul, merg pe ideea ca ceva bun se construieste cu greu si se distruge cu foarte multa usurinta.
Cred ca fiecare om se gandeste un pic la el, la felul cum arata, la felul cum este apreciat, la felul cum se comporta, la mai tot ceea ce are legatura cu fiinta sa si uite asa ajungi sa te intrebi tu insuti "de ce (uneori gresim fara sa ne dam seama? ...nu ne iese totul asa cum poate am vrea? ...nu-mi pot face mai mult curaj sa-mi cer scuze, sa-mi indrept o anume greseala? etc.) Sunt de parere ca daca tu insuti nu stii unele raspunsuri, atunci cum le poti raspunde altora? Sunt oameni curiosi si nu numai si poate ca vor sa afle mai multe, dar de ce? Si uite asa simpla intrebare "de ce?" sta pe buzele oricui.
Cineva spunea ca pentru tot si pentru toate exista un raspuns...Oare asa sa fie?