Sarbatori de iarna

Colinde, Daruri, Magie...altfel spus, vin sarbatorile de iarna. A inceput agitatia, forfota si parca pe an ce trece, ceva se schimba si nu as crede ca in bine. Dar cum intotdeauna trebuie privita partea plina a paharului, recunoastem ca ne place la nebunie sa mergem la shopping, sa ne rasfatam si as putea continua, dar nu in ultimul rand sa incercam sa privim sarbatorile de iarna astfel incat sa putem spune ca sunt N.. motive deosebite care sa aprecieze aceasta perioada a anului. Nu voi vorbi despre ceea ce inseamna aceste sarbatori pentru ca stiti si voi ca aceastea au ajuns mai degraba un timp pentru a primi cadouri, pretexte pentru petreceri si uitam sa fim mai buni.
Partea proasta e ca ne apropriem cu pasi repezi de aceste sarbatori.Ne facem planuri de Craciun, ne gandim cum sa impodobim casa, cand sa plecam sa cumparam cadouri, desi unii ne-au cam luat-o inainte, cand incepem curatenia si cand cumparam bradul. Entuziasmul, bucuria ne cuprinde si parca totusi ceva..nu e, lipseste..meditam si parca nu gasim raspunsul, dar farmecul sarbatorilor de iarna ne va indemna intotdeauna sa zambim. Aceasta perioada imi da fiori, ma linistesc si ma transpun in atmofera de basm din care parca nu as mai vrea sa ies si poate ca uneori ma consider un copil, dar oricat de repede si de mult ne-ar maturiza loviturile vietii, copilul din noi nu moare niciodata.
Mai cred ca pentru fiecare dintre noi, sarbatorile de iarna inseamna ceva...si e ceva deosebit!

Despre prieteni...

Fiecare om defineste diferit notiunea de prietenie, dar multi dintre noi confundam aceasta notiune cu cea de simpla cunostinta. Prietenii adevarati sunt cei care ne accepta asa cum suntem, te ajuta neconditionat, nu te judeca, te linistesc atunci cand iti este mai greu si as putea continua... Esential este sa ne gasim prietenii compatibili cu noi atat din punct de vedere psihologic cat si emotional si cred ca se stie ca respectul, loialitatea si egalitatea sunt cele care contruiesc o prietenie.
Personal nu pot afirma ca cineva imi este prieten atunci cand il reintalnesti dupa ani, cineva cu care ai impartit cateva lucruri neimportante si asta candva. Reintalnirea cu acel "prieten" a avut loc tocmai atunci cand eu treceam printr-o perioada proasta a vietii mele, insa intentia acestuia a fost sa ma ajute, dar lucrurile s-au complicat fiind acuzata, judecata de catre altii ca s-a intervenit pt mine acolo unde poate ca nu trebuia. Pentru unii, partea neinteleasa a lucrurilor este aceea ca daca vreodata un prieten adevarat ori o simpla cunostina a vrut sa ma ajute a fost din propria initiativa. Niciodata nu am apelat la prieteni, ba din contra, ei au fost cei care din propria intiativa m-au sustinut,m-au incurajat,m-au inteles, m-au pretuit,mi-au spus adevarul atunci cand a fost nevoie sa-l aud si multe altele, insa niciodata nu am apelat la ei nici macar atunci cand s-a pus problema de situatii mai personale. Recunosc ca multi dintre cei care ma cunosc au avut curajul, buna intentie de a "interveni" pt mine atunci cand nu m-am asteptat si fiecare a inteles ce a vrut de aici, se petreceau in jurul meu lucruri de care nu stiam, iar intr-un final totul a iesit prost doar pt mine. Si de aici..o alta poveste...
Partea frumoasa e ca prietenii ii putem alege noi...noi avem puterea de a alege, ca fiinte sociale avem nevoie de oameni in jurul nostru, dar adevarata fericire consta nu in multitudinea prietenilor, ci in valoarea lor.

Ce vor femeile/barbatii?

Vorbeam cu un prieten zilele trecute si era foarte curios sa afle daca va gasi cineva vreodata raspuns la o intrebare veche: "Ce vor femeile, de fapt?" Era cam suparat asa ca i-am raspuns zimbind: "Draga, dar e foate simplu: cativa centimetri in minus in talie si pe solduri!" Lasand gluma la o parte, intrebare este dificila. Orice femeie are momente in care habar nu are ce vrea si atunci cum sa avem pretentia de la partenerii nostri sa stie? Ca mai apoi, ce haz ar mai avea o relatie daca ne-am intelege perfect unii pe altii? Tocmai asta este farmecul, sa ai rabdare si sa te intereseze sa-l descoperi pe celalalt. As putea continua pe acest subiect, dar trec direct la concluzie si spun ca un raspuns 100% corect si complet la intrebarea de mai sus e imposibil de obtinut. Dr putem incerca, nu?

P.S. Daca cineva a aflat raspunsul la aceasta intrebare, eu una imi doresc sa aflu mai multe asa ca nu-mi ramane decat sa-i invit pe cei care stiu deja raspunsul sa ni-l relateze si noua.

Ganduri...

Putem fi mereu noi insine, putem fi niste oameni adevarati si normali, putem avea o viata echilibrata cu conditia sa invatam care este esenta acestei vieti: sa comunicam, sa-l intelegem pe cel de langa noi si mai ales sa cautam iubirea neascunsa sub falduri inselatoare.
Iertat sa-mi fie tonul prea banal, dar incerc sa transmit o idee greu de pus in cuvinte.Ne-am obisnuit sa vedem viata asta de fiecare zi ca pe ceva tare sofisticat.

Poate sa para necopt, dar chiar ma intreb de ce femeile care sunt atat de gingase, complexe, misterioase, pot sa iubeasca barbatii cei mai banali? Banali, e putin spus. Cum pot femeile sa iubeasca barbati care nu le merita? Nu pot sa nu ma gandesc in acest caz la mine, la ceea ce a fost odata, la ceea ce pana la urma s-a iertat si s-a mers mai departe. Dar sa trecem peste...
Poate ca pe undeva este greseala mea ca nu le iau parte barbatilor si nu spun ceea ce poate ei vor sa auda, si sincera sa fiu chiar nu prea sunt cuvinte de lauda la adresa lor. Nu spun ca femeile sunt cele perfecte, cele bune, cele mai presus de orice, dar daca barbatul ar fi un pic mai atent, mai curajos, mai putin orgolios, infamfat si cum mai vreti voi,nu mi-ar fi fost greu sa fac un gest frumos pentru ei. Sunt oameni si oameni si chiar s-a inteles acest lucru, dar la ce folos daca atunci cand intalnesti un bine in viata ta se da cu piciorul? Poate unii ar trebui sa mediteze la asta...

De ce...?

Una dintre intrebarile care mi se adreseaza mai tot timpul si culmea am ajuns sa nu mai gasesc raspunsuri la acest gen de intrebare. Poate pare patetic, dar cam asa stau lucrurile, din nefericire. Nu e usor sa intalnesti tot felul de oameni si care sa-ti adreseze intrebari care incep cu..."de ce...?" Si am ajuns sa ocolesc tot ceea ce nu as vrea, dar ajung tot acolo, tot la acel raspuns pe care ei vor sa-l auda. Stiu ca nu e frumos sa minti, dar mai stiu ca unoeri mai trebuie sa si ocolesti ceea ce este de ocolit. De ce nu e totul asa cum iti doresti? De ce uneori intorci capul atunci nu este cazul? De ce nu poti raspunde la unele intrebari? De ce...?"
Pentru o parte dintre cei care ma cunosc, inca ma considera drept misterioara si ca orice om am si eu secretele mele, dar asta nu inseamna ca nu-i las pe ceilalti sa vada in mine ceea ce le place, ceea ce-i incanta, ceea ce-i fascineaza. Si cand ma gandesc ca fata de mai toti sunt atat de modesta...dar asta sunt eu! Toate astea duc la faptul ca e bine de pus punct si de luat de la capat. Dar chiar si asa, se poate ca de fiecare data sa faci acest lucru? E atat de usor de spus, dar greu de facut...
De asemenea, e usor sa aruncam vorbe atunci cand suntem agitati, nervosi, panicati si cat de greu se poate repara totul, merg pe ideea ca ceva bun se construieste cu greu si se distruge cu foarte multa usurinta.
Cred ca fiecare om se gandeste un pic la el, la felul cum arata, la felul cum este apreciat, la felul cum se comporta, la mai tot ceea ce are legatura cu fiinta sa si uite asa ajungi sa te intrebi tu insuti "de ce (uneori gresim fara sa ne dam seama? ...nu ne iese totul asa cum poate am vrea? ...nu-mi pot face mai mult curaj sa-mi cer scuze, sa-mi indrept o anume greseala? etc.) Sunt de parere ca daca tu insuti nu stii unele raspunsuri, atunci cum le poti raspunde altora? Sunt oameni curiosi si nu numai si poate ca vor sa afle mai multe, dar de ce? Si uite asa simpla intrebare "de ce?" sta pe buzele oricui.
Cineva spunea ca pentru tot si pentru toate exista un raspuns...Oare asa sa fie?